ÃŽÈ›i doresti câteodată sa-È›i foloseÈ™te timpul si putina inspiratie, pentru a scrie ceva despre lucrurile bune care s-au întâmplat si se întâmpla in localitatea ta, judeÈ›ul tau si intr-un final tara ta. Numai ca nesimtirea, delăsarea si ipocrizia politicienilor noÈ™tri, nu te lăsa, la fel ca si in proza cântecului “iarba verde de acasă, sa te rătăceÈ™ti prin lume, nu te lăsa “, adică in traducere pentru noi toÈ›i ” politica pontista de acasă, sa scoti capul in lume, nu te lăsa”. La asa o încărcătura de prostie pe metrul pătrat existenta in sfera decizionala a guvernantilor nostrii, la aÈ™a o mare capacitate a acestora de a ne minÈ›i, este foarte greu sa faci fata, cu argumente, in a demonstra cum stau de fapt lucrurile.
Hai sa ma explicitez un pic. Pai, am văzut-o pe babaciunea de la Ministerul Muncii sub numele ei de cod si de fata Mariana Campeanu – o Mariana Moculescu a videochatului guvernamental – cum, cu foarte multă îndârjire si patos proletar, ne-a adus cu delatiunea, undeva în zona haiduciei de sorginte socialista, si care, ca soluÈ›ie pentru mărirea alocatiei pentru copii, propune cu indolenta bombastica, sa se ia de la copii bogaÈ›i si sa se dea celor săraci. La aÈ™a o tâmpenie de mare, m-as fi aÈ™teptat ca răspunsul părinÈ›ilor, ONG-urilor, opiniei publice, sa fie unul extrem de dur, motivat de discriminarea la care sunt supuÈ™ii copii in general, iar moculeasca de la munca, sa fie pusă in postura fericita de altfel pentru Romania, sa demisioneze si sa se bucure in sfârÈ™it de mărirea de pensie pe care tocmai a ridicat-o in slavi. S-a întâmplat ? Nu. Se va întâmpla ? Nu. De ce ? Simplu, pentru ca nu pot EI sa ne umileasca, cat putem noi duce.
Mi-am zis insa ca cazul in speta nu a fost unul deosebit de grav, si asta pentru ca am căutat o scuza acestei populaÈ›ii aflate între granitele României. BUN. Dar atunci, ce scuza sa mai găsesc acestei populaÈ›ii, cand nu a reacÈ›ionat in nici un fel la replica foarte dura pe care a avut-o Curtea Suprema a Magistraturii, care a spus clar si răspicat ca Victor Viorel Ponta, soÈ›ul Dacianei si premierul Romanicai, a afectat independenÈ›a justiÈ›iei atunci cand a afirmat ca Ady Penalul – a se citi pentru necunoscatori Adrian Nastase – a fost condamnat politic. ONG-urile, partidele politice, strada, populaÈ›ia, in consecință noi, am tăcut malc. Pai ce bă, ne punem rău cu astia, sau căutam noi singuri sa ne facem bube in cap ? NU. Noi suntem romani, si asta ne ocupa tot timpul, ca tot suntem dependenti de antena 3 si pupincuristii varanului voiculescu. Apropo, daca o sa căutati pe Google pupincurist, o sa daÈ›i in mod firesc si natural si nu întâmplator si basist, de Mircea badea, eunucul presbiterului răspopit Gâdea.
Pai bine bai o sa se spună, ce pe noi ne ajuta trecutul, ce noi am dovedit vreodată ca suntem popor, am arătat noi vreodată ca avem principii si coloana vertebrală ? NU. Avem un
” principiu ” de viaÈ›a care se identifica pana in cele mai mici amănunte cu noi, si anume ” cine o ……..pe mama, clar ne este tata “. Pai, ce mai pezevenghiule, noi suntem ca vecinii nostrii de la nord, adică marele popor ucrainean care iese in strada cu sutele de mii, manati nu de politicieni ci de principii, pentru a-si apara drepturile si libertatile ? CLAR NU. Noi suntem romani.
Si pentru ca tot l-am aniversat pe marele roman Eminescu, ma gândesc ca nu ar fi foarte greu, sa încercam sa ne întoarcem in timp, sa citim din opera maestrului, si sa ne aplecam cu lectura, asupra poeziei ” Ce-È›i doresc eu È›ie, dulce Românie “. Poate asa o sa aflam intr-un sfârÈ™it, ce a vrut sa spună Eminescu prin expresia ” la trecuÈ›i-ti mare, mare viitor “. Acesta este marele viitor de care ne spunea maestrul, sau acesta este viitorul pe care ni l-am faurit noi, noi romanii proletarii care regretam in proporÈ›ie de aproape 50%, dispariÈ›ia lui ceausescu si a regimului totalitar, faurit si venerat de comuniÈ™ti ( a se citi USL-isti ). Proletari din toate judeÈ›ele țării, inchinati-va si bateti matanii socialiste, pentru ca ne-am întors in timp, trăim vremuri de mare încărcătura stalinista, Ponta si ai lui, ne-au inrobit, învrăjbit, sărăcit, umilit, iar noi, cu evlavie, am tăcut si am acceptat, tăcem si acceptam. AMIN populaÈ›ie din Romania. Nimeni nu mai este cu tine, nici măcar TU.
Iar am necăjit cuvintele, iar m-au ascultat si s-au asezat așa cum le-am îndemnat, nutrind speranța ca am scris ceva pe întelesul tuturor.
Hai noroc, ca doar el ne mai salvează.
Pi buni, pi curând.
Tot eu.
La trecutu-ti mare, care viitor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu